Vineri 16.04 s-a încheiat cursul „Proiectare asistată AUTOCAD” pentru prima serie de studenți selectați din grupul țintă al proiectului POCU 133383: ”Stagii de practică inovative pentru dobândirea de competențe în sectoarele economice cu potențial competitiv”.

 

În cadrul cursului desfășurat online, studenții și-au format competențe, abilități și deprinderi tehnice de proiectare și desenare asistata în platforma software AUTOCAD.

 

Instruirea va continua pentru seriile programate în perioada următoare – programul cursului pe serii va fi comunicat individual studenților și va fi publicat pentru consultare pe platforma adl a proiectului: http://adl.anmb.ro/practica-inovativa.

 

Ședințele de instruire vor fi organizate în format online, pe platforma adl, (https://adl.anmb.ro/mod/bigbluebuttonbn/view.php?id=33438), zilnic, în intervalul orar 16.00-19.00.